„Danci-gol”. FC Vaslui – FC Botoșani 0-1. Danci a înscris cu o execuție spectaculoasă și botoșănenii au realizat una dintre surprizele etapei

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • FC Botoșani a reușit să bată surprinzător la Vaslui, după un gol spectaculos marcat de Danci, în inferioritate numerică
 
Partida a început cu ratarea lui Antal, chiar în minutul 1. Fostul mijlocaș al Oțelului a tras puternic din unghi, la colțul scurt, dar Lazar a respins în corner. Partea întâi a continuat cu o paradă de execuții dezastruoase ale gazdelor. Jucătorii lui Ciobotariu au controlat repriza, dar în fața porții au impresionat doar prin șuturi pe lângă poartă din câțiva metri sau chiar lufturi – cazul lui Viveiros.
 
Vaslui a continuat dominarea și în partea a doua, însă din nou imprecizia a fost cuvântul de ordine. Madson putea totuși deschide scorul în minutul 52, după ce a scăpat singur cu portarul, dar a tras în Lazar. Lovitura putea veni din partea Botoșaniului, însă Fulop a nimerit doar bara cu un șut de la 16 metri.
 
Gazdele au presat, însă tabela de marcar a rămas nederanjată. În minutul 72, Botoșani a rămas în 10 după ce Croitoru a intrat cu talpa pe tibia unui adversar, iar speranțele vasluienilor creșteau. Danci le-a retezat însă. În minutul 81, fundașul Botoșaniului a executat excelent o lovitură liberă de la peste 25 de metri: șut direct în vinclu, fără nicio fărâmă de speranță pentru Cerniauskas.

Vaslui s-a zbătut până la final, dar ofensiva a fost lipsită de creativitate și s-a luptat în gol cu apărarea aglomerată a Botoșaniului


Echipele de start:

 
FC VASLUI: Cerniauskas – Celeban, Balaur, Ortiz, Mușat – Bahia, Madson – Antal, Abelairas, Nuno Viveiros – Temwanjera
Rezerve: Straton, Cuero, Razzotti, Pătulea, Buziuc, Prahic, Enescu

BOTOȘANI: Lazar – Patache, Ivanovs, Oltean, Axinte – Banci, Vașvari – Vertelis, Croitoru, Fulop – Cârjan
Rezerve: Perianu, Tincu, Ghinga, Puri, Stojkov, Hadnagy, Dorrego


FC Vaslui și FC Botoșani deschid ziua de luni a meciurilor programate în etapa a 22-a a Ligii I. Cele două grupări moldovene se luptă pentru obiective diametral opuse. 

 
FC Vaslui are nevoie de o victorie pentru a nu pierde contactul cu Dinamo, principala contracandidată la locul 4, în timp ce botoșănenii au nevoie de succes ca de aer pentru a scăpa de presiunea pe care o pun codașele Ligii I.
 
În tur, meciul FC Botoșani și FC Vaslui s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0, gol Codoban (80). Cele două formații s-au mai întâlnit între timp și în Cupa României, dar de această dată s-au impus vasluienii cu un categoric 4-1.
 
Partida dintre FC Vaslui și FC Botoșani va fi LIVE TEXT pe www.prosport.ro și live pe DigiSport 1, de la ora 18:30.

URMĂ‚RIȚI AICI CELE MAI IMPORTANTE FAZE ÎN FORMAT LIVE TEXT!

ECHIPE PROBABILE:
 
FC Vaslui: Cerniauskas – Celeban, Balaur, C. Ortiz, Mușat – Madson, Razzotti – L. Antal, Abelairas, N. Viveiros – Temwanjera
 
Antrenor: Liviu Ciobotariu
 
FC Botoșani: Lazar – Patache, Oltean, Ivanovs, Acsinte – Tincu, Vașvari – Croitoru, Hadnagy, Vertelis – Stojkov
 
Antrenor: Leo Grozavu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×